• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Stagiunea 2017 - 2018

"Între ciocan şi nicovală" la Teatrul de pe Lipscani din Bucureşti

Teatrul Municipal "Ariel" Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu Teatrul de pe Lipscani prezintă - la Bucureşti –  în data de 26 mai - avanpremiera şi în 27 mai a.c. - premiera comediei "INTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ", adaptare după „Fierarii” de Miloš Nikolić, în regia lui Horaţiu Mălăele. Ambele reprezentaţii vor avea loc începînd cu ora 19:30, în Sala Mare a Teatrului de pe Lipscani. Din distribuţie fac parte actorii: Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Dan Constantin, Gabriel Popescu.
 
Sinopsis:
Un fierar neamţ află după mult timp că fiul lui este de fapt fiul unui român, rezultat în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic. Soţia sa a făcut un copil tot cu un fierar. Şi nici soţia acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absenţa soţului. Şi ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte nemţoaica ajunge la paroxism, astfel că doreşte să se răzbune. Comedia trăsnită "ÎNTRE CIOCAN ŞI NICOVALĂ", în regia lui Horaţiu Mălăele, este un Cal Troian ce nu aduce în prim plan doar adulterul (abordat într-o cheie comică), ci şi războiul (cu dramele sale inevitabile), ambele contribuind sistematic la alienarea individului.
 
Traducerea: Veronica Lăzăreanu
Scenografia Maria Miu
Asist. regie Dan Constantin
Asist. scenografie Diana Sav
Muzica George Marcu
Light Designer: Ionuţ Marinache
 
fotograf: Oana Monica Nae