Teatrul Municipal Ariel - Ramnicu Valcea

data premierei: 30 ianuarie 2004
durata spectacolului : 135 minute

fisa tehnica:
asistent regie: Gabriel Popescu
regia tehnica: Laurentiu Matei, Ionel Iana
productia: Andrei Migleczi
executie productie: Marius Arniceru, Nicusor Ionescu, Cristi Bunescu
lumini si sunet: Ion Surdu
recuzita: Nicusor Ionescu, Gabriela Bunescu
cabiniere, costumiere: Felicia Serban, Anca Serban
muncitori scena: Marius Arniceru, Nicusor Ionescu

Doina Migleczi: argumentul regizorului
"De cand ma stiu am crescut si am crezut in « Lectia » Caragiale (lectia de viata si lectia de teatru). La randul meu, « am simtit enorm » si « am vazut monstruos ». "O scrisoare pierduta », la Teatrul Municipal ARIEL, este un cumul si o incercare de redare a tot ceea ce am invatat de la aceasta lectie. Asumandu-mi de fiecare data nivelul de subiectivism sau de emotie care pune stapanire pe mine atrunci cand ma apropii de un text asa de valoros ca acela al Scrisorii imi propun o « cenzura » in spiritul aceleeasi lectii Caragiale pentru care arta nu are o semnificatie intrinseca, ci raportata la ceea ce exprima."

Un "Teatru de buzunar" cu inima cat un "national" (un articol de Doina Papp, Joi, 18 martie 2004, Cotidianul)
" ...Teatrul Municipal Ariel ocupa o minuscula cladire, reamenajata, din inima parcului. Chiar si asa, el si-a facut vad, si oamenii dornici de teatru vin aici ghidati de afise si panouri publicitare. Premierele se joaca si de 50 de ori, fapt rar pentru un teatru de provincie. (...) Succesul actual al Teatrului Ariel se numeste O scrisoare pierduta. Nici mai mult, nici mai putin ! Si nu doar pentru ca i se cauta lui Nenea Iancu radacini de inspiratie valcene (actiunea piesei se petrece in capitala unui oras de munte, apoi aluzia la mosia Zavoiul, daruita de Barbu Stirbei orasului...), ci mai degraba pentru confruntarea artistica pe care o presupune capodopera. Te duci cu strangere de inima, fireste, spre aceasta reprezentatie, dar pleci cu inima usoara si bucuroasa, dupa ce e trasa la final cortina dungata cu volanase, amintind de Unionul lui Ionescu. (Aici Ionescu e doar o firma de transport rutier). Comedia e jucata cu aplomb, hazul e veritabil si adevarat razbate direct, nestingherit de artificii scenice. Doar la final, printr-o solutie scenografica ceva mai pretentioasa si o « gaselnita » regizorala inspirata, scena devine o gradina kitschioasa de imortele, cu harvuz si papagali naturali, care-i concureaza pe stapanii lor in limbutie demagocica. Si mai de apreciat sunt insa actorii pe care regizoarea Doina Migleczi i-a distribuit corect, dandu-le prilejul unor reusite interpretative. Liviu Cheloiu, un Tipatescu elegant si plictisit, Alin Paius, un Dandanache candriu, personaj funambulesc, Dan Constantin, purtand cu eleganta morga politicienilor nostri de odinioara cu joben si baston nichelat, Gabriel Popescu, apasand pe histrionismul lui Catavencu, Alin Holca (Ipingescu), devotat « pe bune » lui Tipatescu, dar mai ales lui Zoe, pe care Ariana Serban o impune cu afectare de « dama bine ». Betia Cetateanului turmentat (Roger Codoi) ia aplauze mai tot timpul, fiind autentica, iar cuplul Farfuridi-Branzovenescu (Ionut Mocanu – Cornel Serban) are un aer de politicieni de gang, cu pitorescul ridicol cu care i-a inzestrat Caragiale insusi. Fidelitatea fata de text si intentiile acestuia exprimata in relatia dintre personaje, coerenta, dar si inventia discreta la nivelul gagurilor, confera reprezentatiei o anume sinceritate si credibilitate. De aceea probabil vin si spectatorii sa-l mai auda si sa-l vada pe Caragiale pe palma de scena a teatrului valcean din parcul orasului, acum, in preajma alegerilor despre care le vorbeste si satira.

"Oameni inimosi si parfum de salcam (un articol de Florica Ichim, «Cotidianul »)
"... Teatrul « Ariel » functioneaza intr-o cladire minuscula in mijlocul « Zavoiului » din Ramnicu Valcea. Acolo lucreaza un grup de oameni, care, de fapt, traiesc prin el, prin mica lor institutie, saraca, dar in continua dorinta de arta. Ei isi construiesc decoruri, isi cos costume, sunt familii intregi care muncesc acolo din zori pana in noapte. Sala are 50 de locuri, se dau si trei spectacole zilnic. Telefoane nu mai au, caci odata, invitand un bun regizor, si-au depasit posibilitatile. Clocotesc insa de proiecte. Am vazut in intepretarea lor doua spectacole : « Provocarea sau Zborul – Ce fericire ! » de Doru Motoc si « O scrisoare pieduta » . Cel dintai, vazut cu ceva timp in urma in deplasare la Targoviste, jucat in spatiul pentru care a fost conceput, spectacolul a castigat coerenta, ritm si deslusirea sensurilor. Textul caragilian (cu distributie ampla, locuri de actiune schimbate in trei randuri, personaje greu de implinit) nu-l vedem posibil cu trupa si pe scena de la « Ariel », Doina Migleczi, semnatara regiei si scenografiei, a pornit temerara la riscanta montare si a suplinit cu ingeniozitate tot ce nu-i oferea spatiul si actorii. Dupa un an « Caragiale », trebuie sa recunoastem ca greu mai poti asculta textul, darmite sa mai descoperi lucruri noi asupra-i. Regizoarea a dotat totusi personajele cu un plus de desteptaciune si intelegere a situatiilor, care a schimbat multe dintre relatiile din scena. Trahanache (Dan Constantin) nu se mai plimba abulic si incornorat, Catavencu (Gabriel Popescu) nu-i doar demagog fara scrupule, ci nuantat, foarte nuantat politician, Agamita Dandanache (Alin Paius) nu-i de fel senil, ci mare pisicher, Zoe (Ariana Alexandra Serban) manipuleaza fauna politica, Cetateanul Turmentat (Roger Codoi) are umor cum n-am intalnit de mult la acest personaj. Farfuridi (Ionut Mocanu) si Branzovenescu (Cornel Serban), fiind foarte tineri, au mers spre o caricaturizare ce nu dauna personajelor. Lui Tipatescu (Liviu Cheloiu) i se da un aer mafiot destul de usor de manuit, in vreme ce Pristanda (Alin Holca) e ca-ntotdeuna sluga ce fura la cosnita... "