Tara lui Gufi

Regia  Aurel Palade
Tara lui Gufi Tara lui Gufi
de: Matei Visniec
regia: Aurel Palade
scenografia: Elena Cozlovschi si Bogdan Constantin

Distributia:
Gufi - Dan Constantin
Iola - Ariana Serban
Robderoua - Serban Cornel
Zeno - Marius Firescu
Bubi - Alin Paius
Martafita - Camelia Constantin
Macabril si Lulu - Gabriel Popescu
Tontonel - Alin Holca
Garneata - Roger Codoi
Firfirica - Ionut Mocanu
Strajer 1 - Julliet Attoh
Strajer 2 - Madalina Floroaica
Strajer 3 - Alex Popescu
Strajer 4 - Gogu Preda
Strajer 5 - Georgiana Marin

data premierei: 18 - 25 februarie 2005
durata spectacolului: 1h 40 min fara pauza
AUREL PALADE: ARGUMENTUL REGIZORUL
"O poveste ce incepe cu zambetul pe buze si se termina cu un suras amar. Pusa in scena imediat dupa revolutie, la un prim nivel de receptare fiind un comentariu al ideii de dictatura in regimul comunist pe care Romania tocmai l-a traversat, « Tara lui Gufi » isi dezvaluie polisemantismul. Indiferent ce forma de inregimentare ar aborda structura unei societati, problema ideii de libertate isi cere drepturile. Este ea, libertatea, un risc sau un drept sau e si una si alta ? Este adevarat ca ea inceteaza acolo unde incepe Cunoasterea ?… Acestea par sa fie intrebarile ce justifica comportamentul lui Gufi. Sa fi cunoscut el invataturile din Eccleziast: « Cel ce inmulteste stiinta isi sporeste suferinta. » - Cap. 1. 18i Lumea lui Gufi traieste intr-o aparenta atmosfera feerica : fata regelui se marita, supusii vorbesc in versuri, petitorii dau probe de virtuozitate artistica, zestrea fetei se masoara in gogosi, se fac importante tranzactii cu corabii si pufuleti… Si cu toate acestea, in regat se taie capete, bufonii sunt schingiuiti, panda trezeste teroare in randul celor de la curte, ideea de lumina, culoare sunt subiecte tabu. Revenirea luminii face insa ca marionetele din regatul lui Gufi sa-si paraseasca sforile. Ei aleg libertatea. Acest neexercitiu al libertatii, poate insemna insa distrugerea; ei nu realizeaza pericolul asumarii unui asemenea risc: “Ce e lumina, numai otrava si durere…” Intelesurile piesei au un gust amarui, ca in mitul pesterii lui Platon, lumina capata valenta de Vale a Plangerii. In aceasta posibila lume, adevarul pare sa fie undeva la mijloc, finalul deschis isi propune sa nasca intrebari asupra notiunii de libertate ce in piesa se traduce prin lumina…"

"Goana dupa fluturi" (un articol Ion Parhon, Romania Libera, joi 23 iunie2005)
"Pe scena inimosului Teatru "Ariel", din Zavoi, condus de Doina Migleczi, am putut vedea o reprezentatie cu piesa "Tara lui Gufi", de Matei Visniec, pusa in scena de tanarul regizor Aurel Palade, nu cu putine momente savuroase, promitatoare pentru cariera regizorului si a spectacolului."

TARA LUI GUFI (note de calatorie ?) (un articol de Nicolae Jivan, Viata Valcii, vineri, 25 februarie 2005)
"Sau reformulat « note de retrocalatorie », pentru ca asta este tara lui Gufi, regatul de nevazatori in care am orbecait pana in ’89, si multi dintre noi mai orbecaie si astazi, succesorul lui Gufi pana mai ieri, namolind, discreditand efortul luminator al vazatorilor. Tara lui Gufi este premiera Teatrului Ariel, dupa un text admirabil al lui Matei Visniec, scris in tara lui Gufi in timpul cand tuturor Gufi incepuse sa ne para etern. Am urmarit parcursul impresionant al conationalului nostru Matei Visniec, mai cunoscut la Paris si in lume, decat acasa, legand informatii aparute in mass-media despre mari spectacole pe partiturile lui. Intalnirea cu el in spectacol insa, te marcheaza, si generozitatea, in sensul libertatii de creatie ce o lasa regiei imi explica de ce Visniec e in atatea teatre. Ceva cam ca Pirandello, Buchner sau Mrozek. Regizorul Aurel Palade, discipol al lui Alexa Visarion, trece stralucit o proba de certa maturitate la mai putin de un an de la absolvire, montand in teatrul din Zavoi un spectacol eveniment. Asadar, o tara a lui Gufi, dictator peste nevazatori, tinuti departe de vraja eliberatoare a culorilor, sinonime aici cu libertatea, in care totul se evalueaza in gogosi, in egala masura instument de tranzactie si de supunere a supusilor, lipsiti de exercitiul, de habitudinea vazului. Pericolul prabusirii acestei utopii sociale il prefigureaza bufonul curtii, Lulu, cel ce poate intrezarii culorile libertatii gratie ochiului valid, si al carui puci este reprimat aparent fara urmari. El insa, initiaza in vedere pe Iola, printesa de maritat a lui Gufi, astfel ca aparitia « vazatorului » este una deja indusa si asteptata, contaminarea cu libertate capatand amploarea unei « revolutii de catifea ». De remarcat consonanta deplina, regizor – trupa, din Zavoi, fiecare actor reusind partituri actoricesti salutare. Domnul Dan Constantin, pe care il remarcam intr-un Trahanache memorabil, joaca acum Gufi, cu economii gestice gratie revarsarii bogate de interior, a stiintei de a-si controla permanent plastica pozitionarii in spatiul teatral, cu excelenta relaite scenica cu partenerii. Un actor inteligent, elaborat, ce imi aminteste si de George Constantin si de Gabin, Liviu Cheloiu si Alin Paius, se misca cu usurita intr-un alt registru decat cel care ii consacrase, creionand credibil « cabinetul lui Gufi ». Martafita, doica printesei, este interpretata uimitor de Camelia Constantin, intr-o risipa de disponibilitate fizica si vocala, astfel ca perceptia ei scenica e mai degraba a unei stari, a unui eter. Ariana si Cornel Serban, printesa si vazatorul, eliberatorii, speranta, insufletesc echilibrat cele doua personaje, daruindu-le cu dragoste, cu curatenie, cu entuziasm. Toata trupa functioneaza cu profesionalism si daruire. Scenografia semnata de Bogdan Constantin si Elena Cozlovschi izbuteste un spatiu scenic admirabil, functional, cu abundenta de gaselnite tehnice, dar, mai ales, intr-o reusita complementaritate cu textul. In plus, este facil de adaptat oricarei scene, Lucian Pintilie se plangea ca, dupa prima reprezentatie, de fiecare data spectacolul de teatru este « furat » de o complicitate actori-public, datorita alunecarii spre facil a primilor, instigati de cel de-al doilea. Tara lui Gufi este un spectacol in acest pericol, publicul cerand mai multa comedie decat incape in spectacol."

TARA LUI GUFI – PREMIERA LA ARIEL (un articol de Mircea Monu, Monitorul, sambata 19 februarie 2005)
"Sper sa amuze, dar sa si dea de gandit ! » Joi, pe la pranz, a sosit de la Paris, prin e-mail, un scurt mesaj din partea dramaturgului Matei Visniec : « Ma bucur foarte mult ca Tara lui Gufi este jucata la Ramnicu Valcea. Sper sa iasa bine si sa amuze toata lumea,mici si mari, dar sa le si dea de gandit spectacolul. » 13 actori pentru o « Tara » In « Tara lui Gufi » toti sunt orbi, si regele Gufi, si sfetnicii sai, si curtenii sai, in afara de bufonul Lulu, care este… chior ! Autorul foloseste aceasta orbire si in sens metaforic, trimitand direct la un regim de dictatura. Iar Eliberarea vine de la Lumina, de la perceperea culorilor. Spaima regelui era ca nu cumva sa ajunga in regatul sau vreun vazator, care sa tulbure «Fericirea» supusilor sai. Dar, vorba ceea, « De ce ti-e frica nu scapi ! », iar Vazatorul, numit Robderoua (interpret Cornel Serban), il loveste acolo unde-l doare mai tare, devenind iubitul printesei Iola (interpreta, Ariana Alexandra Serban), pe care o invata « sa vada » culorile. Intreaga echipa de actori a Teatrului Municipal Ariel este utilizata in acest spectacol, fiecare dovedindu-si talentul in masura in care le-a permis «partitura» data de autor si potentata cu brio de catre regizor : Jilliet Attoh, Madalina Floroaica, Alexandru Nelus, in rolurile celor trei strajeri, ilustreaza cu bine supusenia, dar si Evadarea catre Libertate ; Alin Holca (Tontonel), Roger Codoi (Garneata), Ionut Mocanu (Firfirica) formeaza un trio formidabil de petitori ; Camelia Constantin (Martafita), doica printesei, demonstreaza chiar si cu ajutorul unor muraturi ca « si-a gasit peticul sacul », dar care nu poate rezista tentatiei Libertatii ; Gabriel Popescu – face o dubla performanta interpretand atat rolul Lulu (bufonul regelui), cat si rolul Macabril (straniul filozof-cobe) ; Liviu Cheloiu (Zeno) si Bubi (Alin Paius) formeaza un duo convingator de sfetnici perfizi si sinistri ; Ariana Alexandra Serban joaca foarte bine ingenuitatea si « prostia » printesei ; lui Cornel Serban, fiind singurul vazator in Tara Orbilor, i-a fost mai greu sa fie foarte convingator in acest rol ; Dan Constantin (Gufi), cu mare experienta scenica, a trecut cu bine de prima sa intalnire cu un text de Visniec si a iesit convingator din istoria regatului sau. Un cuvant de lauda pentru scenografie (Bogdan Constantin si Elena Cozlovschi), pentru costume (Bogdan Constantin) si un BRAVO pentru regizorul Aurel Palade, cu un debut stralucit ! Inca un spectacol memorabil al trupei ARIEL !