• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Stagiunea 2025 - 2026

Programul de spectacole al lunii mai

Program Mai 2026

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 - 27 martie

Institutul Internațional de Teatru ITI

Organizația Mondială pentru Artele Spectacolulu

Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Este sărbătorită anual pe 27 martie de către Centrele ITI și comunitatea internațională de teatru. Pentru a marca această ocazie sunt organizate diverse evenimente de teatru naționale și internaţionale. Una dintre cele ma importante dintre acestea este difuzarea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului prin care, la invitația ITI, o figură de talie mondială își împărtășește reflecțiile asupra temei Teatrulu și Culturii Păcii. Primul mesaj al Zilei Mondial a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau în 1962.

Autorul Mesajului Internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 este Jon Fosse, scriitor și dramaturg norvegian.

Arta este pace

Fiecare persoană este unică și, totuși, la fel ca
oricare altă persoană. Înfăţişarea noastră
vizibilă, exterioară este, firește, diferită de a
oricui altcuiva – până aici, totul e clar -, dar
există în același timp, înăuntrul fiecăruia dintre
noi, ceva care aparţine numai și numai acelei
persoane, ceva care este doar acea persoană
anume. Putem numi acest ceva spirit; sau
suflet. Sau putem decide să nu-l definim prin
cuvinte și să-l lăsăm să existe în linişte.
Dr, deşi suntem diferiți unul de celălalt,
totodată suntem și la fel. Oamenii din orice
parte a lumii sunt fundamental asemănători,
indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent
ce culoare de piele sau ce culoare de păr
avem.

Asta poate fi oarecum paradoxal: faptul că suntem total asemănători și, în același timp, complet diferiți. Poate că fiinţa umană este în mod intrinsec paradoxală, unind în sine trupul şi sufletul - noi reunim cea mai pământească și mai tangibilă existenţă cu ceva ce transcende aceste limite materiale, terestre. Arta, arta bună, reușește, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit ceea ce e străin, am putea spune - este universal. Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. Ea concentrează nu doar calităţile individuale ale fiecăruia, ci și, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei naţiuni.

Și face asta nu nivelând diferenţele și reducându-le la un numitor comun, ci, dimpotrivă, arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel. Orice artă bună conţine exact asta: ceva străin, ceva ce nu putem înţelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuşi, într-un fel, îl înţelegem. Conţine un mister, ca să zic așa. Ceva ce ne fascinează și ne împinge dincolo de propriile noastre limite - și, făcând asta, creează transcendenţa pe care orice artă o conține și către care, totodată, ne conduce.

Nu cunosc un mod mai bun de a aduce laolaltă contrariile. Este exact inversul a ceea ce fac conflictele violente pe care le vedem prea adesea în lume și care stimulează tentaţia distructivă de a anihila orice este străin, orice este unic și diferit, folosind deseori cele mai monstruoase invenţii pe care ni le-a pus la dispoziţie tehnologia. E terorism în lume. E război. Pentru că oamenii au și o latură animalică, guvernată de instinctul de a-l percepe pe celălalt, pe străin, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe.
În felul acesta unicitatea - diferenţele pe care le putem vedea cu toţii - dispare, lăsând în urma ei o uniformitate în care orice este diferit

devine o ameninţare ce trebuie eradicată. Ceea ce este văzut din afară ca o diferenţă, de pildă în privinţa religiilor sau a ideologiilor politice, devine ceva ce trebuie să fie înfrânt și nimicit.

Războiul este o agresiune împotriva a ceea ce se află în adâncul nostru, al tuturor, împotriva acelui ceva unic. Şi este totodată o agresiune împotriva artei, împotriva a ceea ce se află în adâncul oricărei arte.

Am vorbit aici despre artă în general, și nu în mod special despre teatru, dar asta pentru că, așa cum am spus, orice artă bună, în adâncurile ei, se ocupă de același lucru: ia ceea ce este absolut unic, absolut specific și îl face să devină universal. Uneşte particularul cu universalul pentru a-l exprima într-un fel artistic: nu eliminându-i specificitatea, ci reliefând această specificitate, lăsând ceea ce este străin și nefamiliar să strălucească din plin.

Războiul şi arta sunt opuse, pur și simplu, la fel cum sunt opuse războiul și pacea. Arta este pace."

Versiunea în limba română: Alice Georgescu

Jon Fosse - biografie
Scriitor și dramaturg norvegian  Jon Fosse este un renumit scriitor norvegian,  născut în anul 1959. Este cunoscut pentru  vasta sa operă cuprinzând piese, romane,  culegeri de versuri, eseuri, cărți pentru copii și  traduceri. Stilul lui Fosse se caracterizează  prin minimalism şi profunzime emoţională,  însuşiri datorită cărora este unul dintre cei mai  jucaţi dramaturgi din lume. În anul 2023 a  obţinut Premiul Nobel pentru Literatură graţie  dramaturgiei și prozei sale inovatoare, care  izbutesc să dea glas inexprimabilului.  Opera lui Fosse a fost tradusă în peste  cincizeci de limbi, producţii cu textele sale  fiind prezentate pe mai mult de o mie de  scene din întreaga lume. Piesele lui  minimaliste și introspective, aflate adesea la  graniţa prozei lirice și poeziei, continuă tradiţia  dramatică întemeiată de Henrik Ibsen în  secolul al XIX-lea. Opera lui Fosse a fost  asociată cu teatrul post-dramatic, iar romanele  sale importante au fost descrise ca  post-moderne și avangardiste, datorită  minimalismului și lirismului lor, ca și folosirii  neconvenţionale a sintaxei.
Fosse a câştigat faimă internaţională ca dramaturg cu piesa „Nokonkjemtil å komme" (1996; „Someone Is Going to Come", 2000), notabilă prin reducerea radicală a limbajului şi prin expresia puternică a emoţiilor omeneşti. Inspirat de artişti precum Samuel Beckett şi Thomas Bernhard, Fosse combină legăturile relaţiile locale cu tehnici moderniste. Textele sale descriu nesiguranţele şi vulnerabilităţile experienţelor umane, dar fără dispreţ nihilist.  În piesele lui, Fosse lasă adesea replicile sau acţiunile incomplete, creând o senzaţie de tensiune nerezolvată. Teme ca nesiguranța și neliniştea sunt explorate de pildă în „Natta syng sine songar" (1998; „Nightsongs", 2002) şi „Dødsvariasjonar" (2002; „Death Variations", 2004). Curajul lui Fosse de a scormoni în adâncul anxietăţilor vieţii cotidiene a contribuit la o largă recunoaștere a sa.
Romanele lui Fosse, ca, de pildă, „Morgon og kveld" (2000; „Morning and Evening", 2015) și „Det er Ales" (2004; „Aliss at the Fire", 2010), pun în lumină limbajul său unic, caracterizat prin pauze, întreruperi, negări și interogaţii profunde. Trilogia „Trilogien" (2016) și septologia „Det andre namnet" (2019; „The Other Name", 2020) demonstrează, la rândul lor, explorarea de către Fosse a iubirii, violenţei, morţii şi reconcilierii. Utilizarea imageriei și a simbolismului este evidentă în operele poetice ale lui Fosse, printre care „Sterk vind" (2021) și culegerea de versuri „Diktisamling" (2021). De asemenea, el a tradus opere de Georg Trakl și Rainer Maria  Rilke în norvegiana vestică (nynorsk). În ansamblu, operele lui Jon Fosse forează adânc în esenţa condiţiei umane, abordând teme precum nesiguranţa, anxietatea, iubirea şi pierderea. Cu stilul său scriitoricesc unic și explorarea profundă a situaţiilor cotidiene, el s-a impus ca o figură majoră a literaturii și teatrului contemporan.

Evenimente Luna Mai 2026

Maria Tănase Reloaded
01 Mai ora: 19:00
Maria Tănase Reloaded (PREMIERĂ) un spectacol de Vlad Popescu
Vineri, 1 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Vlad Popescu | Percuție și muzică originală: Mihai Rotariu
Interpretează: Magdalena Cîrstea
Pinocchio
03 Mai ora: 11:00
Pinocchio după Carlo Collodi (Spectacol pentru copii)
Duminică, 3 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Camelia Constantin | Scenografia: Bogdan Constantin
Distribuția: Edi Firescu, Dan Constantin, Cătălina Sima, Alin Păiuș, Mihaela Mihai, Julliet Attoh, Gabriel Popescu, Marius Firescu, Ionuț Mocanu, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu
Nora londoneză
08 Mai ora: 19:00
Nora londoneză (PREMIERĂ) text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 8 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Petrică și lupul
10 Mai ora: 11:00
Petrică și lupul poveste muzicală de Serghei Prokofiev
Duminică, 10 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Mihaela Mihai | Dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea
Distribuția: Julliet Attoh, Alin Păiuș, Gogu Preda, Briana Rădoane, Ionuț Mocanu, Olimpia Deaconescu, Gabriel Popescu și Orchestra Simfonică a Filarmonicii
Nora londoneză
15 Mai ora: 19:00
Nora londoneză text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 15 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Steaua fără nume
22 Mai ora: 19:00
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Vineri, 22 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Anca Olteanu, Ionuț Mocanu, Liviu Cheloiu, Cătălina Sima, Gabriel Popescu, Mădălina Floroaica, Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Camelia Constantin, Julliet Attoh, Olimpia Deaconescu
Escu...
29 Mai ora: 19:00
Escu... de Tudor Mușatescu
Vineri, 29 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Gabriel Popescu, Gogu Preda, Ionuț Mocanu, Mihaela Mihai, Camelia Constantin, Mădălina Floroaica, Radu Stăncescu, Olimpia Deaconescu, Julliet Attoh, Valentin Cîrciumaru

Contact

Adrese:

Teatrul Ariel  - Calea lui Traian nr. 138 B, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Cinema Geo Saizescu - Bulevardul Tineretului nr.2A, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Zăvoi Str. Știrbei Vodă nr. 11, Parc Zăvoi, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

e-mail: arieltheatre@yahoo.com 

Secretariat 0350803036

Info & Rezervări 0350427500