Teatrul Municipal „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Cele trei Grații” - o comedie în două acte -
„Această piesă este despre toată lumea. Despre ceea ce ne așteaptă pe toți. Niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. Iar vârsta nu este o piedică în căutarea iubirii și a fericirii. Piesa e foarte amuzantă și puțin tristă în același timp, dându-ne astfel un motiv să râdem cu poftă, dar și să reflectăm asupra vieții noastre. Mi-aș dori ca publicul să se îndrăgostească de personajele acestei piese și să empatizeze cu ele.”
dramaturgul Valentin Krasnogorov
„Piesa vorbește despre drama, îmbrăcată în accente de comedie, a unor femei trecute de 50 de ani. Am vrut să fac un spectacol despre singurătate și sentimentul de irelevanță pe care îl simt oamenii într-o societate în continuă schimbare, mai ales după ce trec de o anumită vârstă.
Fiind un text realist, am păstrat intenția autorului de a face din spațiu un living din zilele noastre. Am intervenit ușor lucrând la cromatică folosind ideea culorilor de toamnă, personajele spunând că sunt în toamna vieții lor.
Ce am reușit este să construim un spectacol care să răspundă acestor temeri oferind ca soluție dialogul și prietenia.”
regizorul Vlad Popescu
Distribuția (după personaje):
Ina - Julliet Attoh
Larisa - Camelia Constantin
Maia - Mădălina Floroaica
Echipa tehnică:
Light design: Ionuț Marinache
Sound design: Liviu Toma
Artist plastic - Butaforie: Diana Mitulescu
Artist plastic - Costume: Carmen Prodan
Costumieră: Anca Șerban
Recuziter: Valentin Cîrciumaru
Mașiniști: Adrian Petrescu, Nicolae Arniceru
Regizor tehnic: Claudia Neacșu, Cristi Bunescu
Sunt respectate toate restricțiile și normele impuse de pandemia SARS-COV-2, accesul publicului în sala de spectacol fiind restrâns la 50% din capacitate.
Preț bilet 20 lei, rezervări la numerele de telefon 0741.287.911 / 0350.427.500
Biletele se pot achiziționa de la sediul Cinematografului „Geo Saizescu” (B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea).
Vă așteptăm cu drag la teatru!
