• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Stagiunea 2025 - 2026

Programul de spectacole al lunii mai

Program Mai 2026

Prima editie a Festivalului de Teatru „Ariel Vâlcea Fest Junior”

Prima ediție a festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu succes, aducând bucurie și entuziasm pentru sute de copii și familiile lor. Timp de cinci zile, participanții au avut acces gratuit la peste 25 de evenimente artistice, menite să aducă magia teatrului în viața copiilor, promovând educația culturală, creativitatea și accesul egal la artă și cultură. Astfel, locuitorii din Râmnicu Vâlcea, dar și turiștii din zonă s-au bucurat de reprezentațiile spectaculoase a peste 80 de artiști veniți din mai multe orașe din România.
Festivalul a oferit un program variat, incluzând 8 spectacole de teatru pentru copii de toate vârstele, 6 sesiuni de dialog cu artiști, 10 ateliere creative, o paradă spectaculoasă în aer liber cu păpuși gigant, spectacole de magie, spectacol cu baloane de săpun, un carnaval al copiilor și un eveniment dedicat tinerelor talente. De asemenea, programul a inclus și un spectacol dedicat copiilor cu nevoi speciale. Astfel, copiii cu sindrom Down au susținut un spectacol - musical, aducând momente artistice emoționante și captivante pentru toți spectatorii din sală.
Evenimentele s-au desfășurat în diverse locuri din Râmnicu Vâlcea, atât în aer liber cât și în săli dedicate, precum esplanada Teatrului Municipal Ariel din Parcul Zăvoi, Cinematograful Geo Saizescu, Centrul Civic și Casa de Cultură a Sindicatelor Vâlcea.
„Este o imensă bucurie faptul că am avut șansa de a porni în această frumoasă călătorie de 5 zile, cu peste 25 de evenimente dedicate celor mici. Îmi doresc să aduc mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă realizarea primei ediții a Festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior. Mulțumim astfel: AFCN, UNITER, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea , domnului Primar, mulțumesc echipei pentru dedicare și profesionalism, voluntarilor, precum și tuturor partenerilor media, dar nu numai. Nu în ultimul rând, mulțumirile mele se îndreaptă către publicul nostru minunat, pentru faptul că ne-a fost alături la toate evenimentele dar și pentru doza de inspirație și energie pe care ne-a oferit-o. Vă așteptăm în continuare, cu drag, la teatru!”, a spus Anca Olteanu, Manager al Teatrului Ariel.
Printre invitații speciali s-a aflat și Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, care a oferit publicului un spectacol stradal în regia lui Mihai Mălaimare. Alte momente inedite au fost spectacolele “Magic Bubble Show” realizat de Claudia Stroe și cel de animație stradală cu păpuși gigant al companiei Teatrul pe Roți din Arad. Magicianul Robertino și
Claudia Stroe au fermecat publicul cu trucurile lor ingenioase în cadrul „Kids Magic Show”, desfășurat pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel”.
Totodată, copiii au avut ocazia de a participa la diverse ateliere, precum cel de muzică și ritm sau atelierul de mișcare și corporalitate, organizate de compania Theater Light Studio. Asociatia Hearth si Școala de teatru pentru copii și adolescenți Dreamboutique din București au organizat ateliere de dezvoltare personală, adaptate categoriilor de vârstă.
Copiii s-au bucurat gratuit de spectacole de teatru captivante precum „Frozen – Regatul de gheață”, de Dan Mirea – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, desfășurat la Casa
de Cultură a Sindicatelor, „Ursul păcălit de vulpe”, regia Magda Codurache – Asociația Culturală Arts Camp, desfășurat pe esplanada Teatrului Municipal „Ariel” din Parcul Zăvoi sau spectacolul “E ora de păpuși” al companiei Free Puppet Theatre, în regia Anei Crăciun Lambru.
Un spectacol emoționant a fost cel dedicat copiilor cu nevoi speciale, „Comoara ascunsă”, realizat de actrița Otilia Panainte și Asociația DOWN București, desfășurat la Cinema Geo Saizescu, după un text al actriței Diana Stancu.
Festivalul s-a încheiat cu avanpremiera spectacolului „Motanul încălțat” după Charles Perrault, dramatizarea și regia Vlad Popescu, producție a Teatrului Municipal „Ariel”.
Pe toată perioada festivalului de teatru Ariel Vâlcea Fest Junior, în foaierul Cinematografului Geo Saizescu a avut loc expoziția de pictură „Râmnicul Meu”, expoziție organizată în parteneriat cu UAP Filiala Vâlcea. Un aport special l-au avut Asociația “Zâmbete colorate” și Liceul de Arte „Victor Giuleanu”.
Teatrul Ariel Online
Facebook: https://www.facebook.com/teatrul.ariel
Instagram: https://www.instagram.com/teatrularielvalcea
Website: https://www.arieltheatre.ro
Festivalul Ariel Vâlcea Fest Junior este organizat de Teatrul Municipal Ariel, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). De asemenea, proiectul este sustinut din fonduri de timbru teatral de Uniunea Teatrală din România (Uniter), Instituție de utilitate publică.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Evenimente Luna Mai 2026

Maria Tănase Reloaded
01 Mai ora: 19:00
Maria Tănase Reloaded (PREMIERĂ) un spectacol de Vlad Popescu
Vineri, 1 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Vlad Popescu | Percuție și muzică originală: Mihai Rotariu
Interpretează: Magdalena Cîrstea
Pinocchio
03 Mai ora: 11:00
Pinocchio după Carlo Collodi (Spectacol pentru copii)
Duminică, 3 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Camelia Constantin | Scenografia: Bogdan Constantin
Distribuția: Edi Firescu, Dan Constantin, Cătălina Sima, Alin Păiuș, Mihaela Mihai, Julliet Attoh, Gabriel Popescu, Marius Firescu, Ionuț Mocanu, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu
Nora londoneză
08 Mai ora: 19:00
Nora londoneză (PREMIERĂ) text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 8 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Petrică și lupul
10 Mai ora: 11:00
Petrică și lupul poveste muzicală de Serghei Prokofiev
Duminică, 10 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Mihaela Mihai | Dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea
Distribuția: Julliet Attoh, Alin Păiuș, Gogu Preda, Briana Rădoane, Ionuț Mocanu, Olimpia Deaconescu, Gabriel Popescu și Orchestra Simfonică a Filarmonicii
Nora londoneză
15 Mai ora: 19:00
Nora londoneză text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 15 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Steaua fără nume
22 Mai ora: 19:00
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Vineri, 22 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Anca Olteanu, Ionuț Mocanu, Liviu Cheloiu, Cătălina Sima, Gabriel Popescu, Mădălina Floroaica, Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Camelia Constantin, Julliet Attoh, Olimpia Deaconescu
Escu...
29 Mai ora: 19:00
Escu... de Tudor Mușatescu
Vineri, 29 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Gabriel Popescu, Gogu Preda, Ionuț Mocanu, Mihaela Mihai, Camelia Constantin, Mădălina Floroaica, Radu Stăncescu, Olimpia Deaconescu, Julliet Attoh, Valentin Cîrciumaru

Contact

Adrese:

Teatrul Ariel  - Calea lui Traian nr. 138 B, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Cinema Geo Saizescu - Bulevardul Tineretului nr.2A, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Zăvoi Str. Știrbei Vodă nr. 11, Parc Zăvoi, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

e-mail: arieltheatre@yahoo.com 

Secretariat 0350803036

Info & Rezervări 0350427500