• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Stagiunea 2025 - 2026

Programul de spectacole al lunii mai

Program Mai 2026

Teatrul Municipal „Ariel” organizează ateliere de teatru pe skype pentru copiii de toate vârstele

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea a pregătit publicului o altă surpriză online...
Cei mici au ocazia să uite de plictiseală și să-și petreacă timpul liber cât mai distractiv cu putință, începând de săptămâna viitoare, în intervalul orar 12:00 – 13:00.
Copiii sunt așteptați (de această dată) zilnic pe contul de skype Teatrul Ariel ca să descopere într-un mod interactiv atelierele de teatru coordonate de actrița și directorul adjunct Anca Olteanu (cea care este și inițiatoarea proiectului).
Marea provocare constă în implicarea constantă a prichindeilor în secretele magice ale teatrului.
Așadar, cine vrea să facă exerciții de dicție, cine dorește să descopere povești cu final neașteptat și să învețe tot felul de jocuri atractive ne găsește la un click distranță. Și costumul de mișcare trebuie pregătit de toți participanții deoarece vor avea parte de multe, foarte multe provocări interesante.
Sunt oare și părinți care vor să devină actori (pentru o oră) alături de copii lor? Înscrierile se fac în mesaj privat pe pagina oficială de facebook a teatrului https://www.facebook.com/teatrul.ariel/
Fiecare sesiune este alcătuită dintr-un număr maxim de 10 cursanți! La finalul cursurilor, participanții vor prezenta un spectacol-lectură, spectacol ce va fi postat pe pagina oficială a teatrului, la adresa ce este menționată mai sus!
Vă așteptăm cu drag, pe skype, la atelierele de teatru!
STAȚI ACASĂ!

Evenimente Luna Mai 2026

Maria Tănase Reloaded
01 Mai ora: 19:00
Maria Tănase Reloaded (PREMIERĂ) un spectacol de Vlad Popescu
Vineri, 1 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Vlad Popescu | Percuție și muzică originală: Mihai Rotariu
Interpretează: Magdalena Cîrstea
Pinocchio
03 Mai ora: 11:00
Pinocchio după Carlo Collodi (Spectacol pentru copii)
Duminică, 3 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Camelia Constantin | Scenografia: Bogdan Constantin
Distribuția: Edi Firescu, Dan Constantin, Cătălina Sima, Alin Păiuș, Mihaela Mihai, Julliet Attoh, Gabriel Popescu, Marius Firescu, Ionuț Mocanu, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu
Nora londoneză
08 Mai ora: 19:00
Nora londoneză (PREMIERĂ) text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 8 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Petrică și lupul
10 Mai ora: 11:00
Petrică și lupul poveste muzicală de Serghei Prokofiev
Duminică, 10 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Mihaela Mihai | Dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea
Distribuția: Julliet Attoh, Alin Păiuș, Gogu Preda, Briana Rădoane, Ionuț Mocanu, Olimpia Deaconescu, Gabriel Popescu și Orchestra Simfonică a Filarmonicii
Nora londoneză
15 Mai ora: 19:00
Nora londoneză text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 15 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Steaua fără nume
22 Mai ora: 19:00
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Vineri, 22 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Anca Olteanu, Ionuț Mocanu, Liviu Cheloiu, Cătălina Sima, Gabriel Popescu, Mădălina Floroaica, Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Camelia Constantin, Julliet Attoh, Olimpia Deaconescu
Escu...
29 Mai ora: 19:00
Escu... de Tudor Mușatescu
Vineri, 29 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Gabriel Popescu, Gogu Preda, Ionuț Mocanu, Mihaela Mihai, Camelia Constantin, Mădălina Floroaica, Radu Stăncescu, Olimpia Deaconescu, Julliet Attoh, Valentin Cîrciumaru

Contact

Adrese:

Teatrul Ariel  - Calea lui Traian nr. 138 B, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Cinema Geo Saizescu - Bulevardul Tineretului nr.2A, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Zăvoi Str. Știrbei Vodă nr. 11, Parc Zăvoi, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

e-mail: arieltheatre@yahoo.com 

Secretariat 0350803036

Info & Rezervări 0350427500