• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Stagiunea 2025 - 2026

Programul de spectacole al lunii mai

Program Mai 2026

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Cinematograful„Geo Saizescu” prezintă filmul românesc MIREASA MORTULUI

Ca în fiecare an, Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Cinematograful „Geo Saizescu” susțin difuzarea filmului românesc. Astfel, în luna aprilie, publicul este așteptat la vizionarea filmului Mireasa mortului.
Marți, 11 aprilie, la ora 19:00, filmul se va difuza în prezența regizorului Cornel Gheorghiță. De asemenea, la acest eveniment va participa și o parte din distribuție.

Sinopsis:
Martin, fotograf iconoclast, este sedus de câteva imagini trimise de prietenul său regizorul Jacques, aflat în România ca să filmeze un documentar despre cele trei momente din viața țăranului român : botez, nuntă și înmormântare. Ajuns acolo, Martin se îndrăgostește la prima vedere de Irina, muta satului. Dacă filmarea primelor două episoade ale trilogiei s-a petrecut fără nici o dificultate, lucrurile stau cu totul altfel pentru cel de-al treilea episod, căci nimeni nu pare să mai moară în sat… Echipa decide să pună în scenă o înmormântare, implicându-i în jocul lor burlesc pe sătenii superstițioși care sfârșesc prin a respinge cu brutalitate relația dintre cei doi îndrăgostiți, Irina si Martin. Întors în Franța, Jaques adaugă un comentariu documentarului său despre trilogie, ce îndeprtează filmul de sensul imaginilor lumii iconodule  pe care a filmat-o.

Programul de difuzare a filmului Mireasa Mortului la  Cinematograful Geo Saizescu din Râmnicu Vâlcea este următorul:
-    marți, 11 aprilie – ora 19:00;
-    miercuri, 12 aprilie – ora 19:00;
-    joi, 13 aprilie – ora 19:00
preţ bilet: Elev / Student / Pensionar – 8  lei / Adult - 10 lei
rezervări la numărul de telefon 0350427500

Referințe critice despre film:
„Mireasa mortului” povestește cele trei zile din viaţa unui om: botezul, nunta, înmormântarea. Restul sunt doar preludii. Un film despre condiţia umană, abrupt, „scris” cu eleganşă spirituală, ca un pod construit întru expansiunea cunoaşterii si existenţei, cu actele lor, deloc întâmplătoare - botez, nuntă, înmormantare, cu grija statornică pentru valoarea convenţional-concretă.
Un film care parcă mai dezleagă o taină a liniştii eterne şi a renaşterii sufleteşti. (Petre Mihai Băcanu).

Cornel Gheorghiță nu idealizează lumea satului, după cum nici deontologia cineaștilor francezi, în special, vizat fiind Jacques care nu dă semne de perfectă onestitate ( secvența înmormântării-fictive). Adoptând deliberat un registru apropiat de documentar, corespunzând perfect cu demersul eroilor filmului, Cornel Gheorghiță ne oferă o poveste frumoasă, nu lipsită de o aură poetică, fără a accentua didactic substratul etnografic.
     Fără a accentua consecințele contactului între civilizații, privite doar cu o umbră de ironie, cineastul demonstrează profunzimea mitologiei românești, ce oferă demonstrații cu virtuți magice, prin existența personajelor ce le-au conservat de-a lungul istoriei. (Călin Stănculescu)

Durata filmului: 1 oră 40 minute;
Genul filmului: comedie, dramă;
Rating AP-12 – Acordul părinților pentru copii sub 12 ani
Regizor: Cornel Gheorghiţă
Scenariști: Cornel Gheorghiţă, Petru Cimpoesu, Nathalie Mougenot

Interpreți:
Ion Sapdaru
Mihai Gruia Sandu
Tache Florescu
Manue Fleytoux
Duncan Talhouet
Nicolas Luboz
Lorena Zăbrăuțanu
Victor Apetrei
Liana Mărgineanu
Saskia Cohen
Ioana Crăciunescu

Muzica: Antonio Vivaldi,  Piotr Ilich Ceaikoski, Joseph Kappl, muzică tradițională românească.
Director de imagine: Silviu Stavilă
Montaj: Nathalie Mougenot
Scenografie: Marian Pârvu
Producător executiv: Mihai Sofronea
Director de producţie: Adina Dulcu
Sunet: Gabriel Mathé
Costume: Pauline Sebille, Mirela Niculescu
Machiaj coafură: Bistra Kechidzhieva
Producător: Cornel Gheorghiţă
Limba în care este prezentat filmul în versiunea originală: franco-română

site film:https://www.mireasa-mortului.com/
promo youtube: https://youtu.be/tKgbAVWNGmc

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea, în cadrul proiectului Cinefil, își propune pe lângă difuzarea filmelor în mod constant la Cinema „Geo Saizescu” și proiecția spre vizionare a unor filme de artă din cinematografia națională și internațională pentru publicul cinefil vâlcean.

Vă așteptăm la un film românesc de excepție!

Evenimente Luna Mai 2026

Maria Tănase Reloaded
01 Mai ora: 19:00
Maria Tănase Reloaded (PREMIERĂ) un spectacol de Vlad Popescu
Vineri, 1 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Vlad Popescu | Percuție și muzică originală: Mihai Rotariu
Interpretează: Magdalena Cîrstea
Pinocchio
03 Mai ora: 11:00
Pinocchio după Carlo Collodi (Spectacol pentru copii)
Duminică, 3 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Camelia Constantin | Scenografia: Bogdan Constantin
Distribuția: Edi Firescu, Dan Constantin, Cătălina Sima, Alin Păiuș, Mihaela Mihai, Julliet Attoh, Gabriel Popescu, Marius Firescu, Ionuț Mocanu, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu
Nora londoneză
08 Mai ora: 19:00
Nora londoneză (PREMIERĂ) text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 8 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Petrică și lupul
10 Mai ora: 11:00
Petrică și lupul poveste muzicală de Serghei Prokofiev
Duminică, 10 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Mihaela Mihai | Dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea
Distribuția: Julliet Attoh, Alin Păiuș, Gogu Preda, Briana Rădoane, Ionuț Mocanu, Olimpia Deaconescu, Gabriel Popescu și Orchestra Simfonică a Filarmonicii
Nora londoneză
15 Mai ora: 19:00
Nora londoneză text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 15 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Steaua fără nume
22 Mai ora: 19:00
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Vineri, 22 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Anca Olteanu, Ionuț Mocanu, Liviu Cheloiu, Cătălina Sima, Gabriel Popescu, Mădălina Floroaica, Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Camelia Constantin, Julliet Attoh, Olimpia Deaconescu
Escu...
29 Mai ora: 19:00
Escu... de Tudor Mușatescu
Vineri, 29 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Gabriel Popescu, Gogu Preda, Ionuț Mocanu, Mihaela Mihai, Camelia Constantin, Mădălina Floroaica, Radu Stăncescu, Olimpia Deaconescu, Julliet Attoh, Valentin Cîrciumaru

Contact

Adrese:

Teatrul Ariel  - Calea lui Traian nr. 138 B, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Cinema Geo Saizescu - Bulevardul Tineretului nr.2A, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Zăvoi Str. Știrbei Vodă nr. 11, Parc Zăvoi, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

e-mail: arieltheatre@yahoo.com 

Secretariat 0350803036

Info & Rezervări 0350427500