Râmnicu Vâlcea sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri
Programul va continua în Scuarul Mircea cel Bătrân cu un eveniment artistic complex susţinut de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, alături de Corul Teologic ”Sfântul Nicolae” şi de Corul ”Kids Show” al Liceului de Arte ”Victor Giuleanu”. Spectatorii vor fi încântaţi de proiecţiile din cadrul unui show mapping pe clădirea ”Sârguinţa”, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale, al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Vâlcea şi al Palatului Copiilor. Punctul culminant va fi în jurul orei 20.00, când un foc de artificii deosebit va preceda aprinderea iluminatului de sărbători în tot centrul municipiului. Târgul ”Decembrie Magic” va fi, astfel, oficial deschis şi, la fel, şi patinoarul din Scuar.
De-a lungul zilei, alte evenimente sub genericul Centenarului Marii Uniri vor stârni interesul spectatorilor. Astfel, în Galeria ”Pasaj 2”, la ora 16.00, va avea loc vernisajul expoziţiei ”La conac, toamna” a Fotoclubului ”Floarea de Colţ”, iar o oră mai târziu, la ora 17.00, în Galeria ”Pasaj 1”, va fi deschisă expoziţia ”Vâlcea - 100 de ani. Anul 1918 în documentele de arhivă vâlcene”, realizată de către Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale. De la ora 20.15, la Galeriile ”Artex” va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică ”Amprente identitare”: vor expune membrii Filialei Vâlcea ai Uniunii Artiştilor Plastici din România şi artişti din judeţele Sibiu, Argeş şi Olt. În cadrul aceluiaşi eveniment, pe trotuarul din faţa Galeriilor va avea loc o expoziţie de artă plastică cu lucrări tridimensionale (sculptură, ceramică, sticlă, metal) şi o animaţie stradală cu actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, iar Orchestra Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, dirijată de Mircea Holiartoc, îi va încânta pe melomani cu un concert festiv intitulat ”Sunet şi Culoare la Galerii”.
