• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Stagiunea 2025 - 2026

Programul de spectacole al lunii mai

Program Mai 2026

Unirea Principatelor Române sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea

Joi, 24 ianuarie 2019, în prezenţa unei asistenţe numeroase, a fost sărbătorită Ziua Unirii. La împlinirea a 160 de ani de la Mica Unire, pe platoul din faţa Prefecturii Vâlcea, actorii Teatrului Municipal „Ariel” au prezentat sceneta „Unirea - vocea lui Dumnezeu”. Apoi, participanţii, cu mic cu mare, oameni obişnuiţi, politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale şi nu numai şi-au dat mâna şi s-au prins cu toţii în Hora Unirii.
Printre cei prezenţi la eveniment au fost primarul Râmnicului Mircia Gutău, viceprimarii Carmen Maria Preda și Eusebiu Vețeleanu, Florian Marin, prefectul județului Vâlcea, subprefectul Aurora Gherghina, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, consilieri judeţeni, consilieri municipali, reprezentanţi ai instituţiilor vâlcene etc.
Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.




Evenimente Luna Mai 2026

Maria Tănase Reloaded
01 Mai ora: 19:00
Maria Tănase Reloaded (PREMIERĂ) un spectacol de Vlad Popescu
Vineri, 1 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Vlad Popescu | Percuție și muzică originală: Mihai Rotariu
Interpretează: Magdalena Cîrstea
Pinocchio
03 Mai ora: 11:00
Pinocchio după Carlo Collodi (Spectacol pentru copii)
Duminică, 3 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Camelia Constantin | Scenografia: Bogdan Constantin
Distribuția: Edi Firescu, Dan Constantin, Cătălina Sima, Alin Păiuș, Mihaela Mihai, Julliet Attoh, Gabriel Popescu, Marius Firescu, Ionuț Mocanu, Camelia Constantin, Olimpia Deaconescu
Nora londoneză
08 Mai ora: 19:00
Nora londoneză (PREMIERĂ) text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 8 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 30 lei | adult 40 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Petrică și lupul
10 Mai ora: 11:00
Petrică și lupul poveste muzicală de Serghei Prokofiev
Duminică, 10 Mai 2026, 11:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: 15 lei
Regia: Mihaela Mihai | Dirijor: Tiberiu Dragoș Oprea
Distribuția: Julliet Attoh, Alin Păiuș, Gogu Preda, Briana Rădoane, Ionuț Mocanu, Olimpia Deaconescu, Gabriel Popescu și Orchestra Simfonică a Filarmonicii
Nora londoneză
15 Mai ora: 19:00
Nora londoneză text și regie Cezar Ghioca
Vineri, 15 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Cezar Ghioca
Distribuția: Gabriel Popescu, Julliet Attoh, Radu Stăncescu, Mădălina Floroaica, Briana Rădoane, Alin Păiuș
Steaua fără nume
22 Mai ora: 19:00
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Vineri, 22 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Anca Olteanu, Ionuț Mocanu, Liviu Cheloiu, Cătălina Sima, Gabriel Popescu, Mădălina Floroaica, Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Camelia Constantin, Julliet Attoh, Olimpia Deaconescu
Escu...
29 Mai ora: 19:00
Escu... de Tudor Mușatescu
Vineri, 29 Mai 2026, 19:00
Sala: Cinema „Geo Saizescu”
Preț bilet: elev / student / pensionar 20 lei | adult 30 lei
Regia: Vlad Popescu
Distribuția: Alin Păiuș, Dan Constantin, Alin Holcă, Gabriel Popescu, Gogu Preda, Ionuț Mocanu, Mihaela Mihai, Camelia Constantin, Mădălina Floroaica, Radu Stăncescu, Olimpia Deaconescu, Julliet Attoh, Valentin Cîrciumaru

Contact

Adrese:

Teatrul Ariel  - Calea lui Traian nr. 138 B, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Cinema Geo Saizescu - Bulevardul Tineretului nr.2A, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

Sala Zăvoi Str. Știrbei Vodă nr. 11, Parc Zăvoi, Mun. Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea

e-mail: arieltheatre@yahoo.com 

Secretariat 0350803036

Info & Rezervări 0350427500